Dolj: O nouă întâlnire din cadrul Atelierelor de lectură Synaxis

0
73

În zilele de 23 și 24 ianuarie 2024, la Muzeul „Sfântul Nicodim de la Tismana” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Craiova, a avut cea de-a patra întâlnire din cadrul Atelierului Synaxis, organizat în anul universitar 2023-2024. Spre deosebire de manifestările anterioare, de această dată conferința propriu-zisă a fost dublată de un workshop dedicat picturii bisericești și l-a avut ca invitat pe reputatul artist-iconar Ioan Popa. Evenimentele se încadrează în tematica generală a Atelierelor – Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității. În 23 ianuarie, de la ora 17.00, invitatul a susținut prelegerea „Percepția picturii bisericești în rândul clericilor și mirenilor”. Conferința a ridicat două probleme complementare. Pe de o parte, ea a evidențiat unicitatea picturii bisericești și a discursului artistic în contextul contemporan. Invitatul a oferit exemple iconografice reprezentative din spațiul românesc pentru a sublinia provocările de care are parte orice demers iconografic. În esență, organizarea ansamblului pictural, modificarea cromaticii, supraîncărcarea sau ornamentarea excesivă și tentația de a replica modele consacrate, fără a ține cont de specificitatea fiecărui locaș de cult și a fiecărei comunități, au generat numeroase exprimări artistice nereușite. Pe de altă parte, prelegerea a pus în lumină chestiunea percepției. Experiența estetică a privitorului este marcată de paradigmele lumii în care trăiește și de concepția despre frumos pe care societatea o propune. Dezbaterea care a urmat s-a încadrat în tematica generală a atelierului – Ce este omul? Perspective transdisciplinare asupra antropologiei și identității –, fiind animată de prezența profesorilor și cercetărilor interesați de subiect, precum și a studenților Universității din Craiova și ai Universității de Medicină din Craiova. Workshopul de pictură bisericească, organizat în 24 ianuarie, începând cu ora 10, s-a adresat studenților specializării Artă Sacră din cadrul Facultății de Teologie și celor interesați de iconografie. După o scurtă introducere privind tehnica și canonul bizantin, artistul-iconar a realizat o icoană a Sfântului Grigorie de Nazianz, explicând opțiunile artistice și semnificațiile teologice ale întregului proces. Participanții au realizat, la rândul lor, o icoană a aceluiași Sfânt, fiind ajutați și de profesorii facultății. Atelierele de lectură Synaxis, care se află la a doua ediție în acest an universitar, sunt organizate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte dr. Irineu Ion Popa, arhiepiscopul Craiovei și mitropolitul Olteniei, de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova în parteneriat cu Biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman” Dolj, Universitatea de Medicină din Craiova, Muzeul Cărții și Exilului Românesc și Editura Predania. Ele au fost concepute din dorința de a orienta lecturile studenților și de a încuraja dezbaterile transdisciplinare atât de necesare în contextul actual. Fiecare întâlnire are în centru o carte reprezentativă, care oferă o perspectivă specifică asupra temei generale. Prelegerile susținute de-a lungul anului vor fi publicate într-un volum dedicat temei, împreună cu discuțiile și sugestiile participanților la dezbatere. Coordonatorii acestui proiect sunt pr. lect. dr. Mihai Ciurea și pr. lect. dr. Lucian Zenoviu Bot. Următoarea conferință din cadrul Atelierelor Synaxis va avea loc pe 22 februarie 2024 și va fi dedicată problemelor etice care privesc sfârșitul omului, avându-l ca invitat pe părintele profesor Vasile Vlad, cadru didactic la Facultatea de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad. Mai multe informații și înscrierea la adresa electronică bot_lucian@yahoo.com.